Controversa
Unii dintre cărturari au luat cuvântul şi au zis: „Învăţătorule, bine ai zis.” Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nicio întrebare. (Luca 20,39.40)
Conducătorii evrei au încercat să-I întindă capcane lui Isus, prezentându-I câteva probleme controversate. „Este bine ca evreii să plătească taxele cerute de Roma?” L-au întrebat fariseii. Răspunsullui Hristos nu a fost o evitare a problemei, ci un răspuns sincer: „Daţi…lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20,25). Dacă poporul iudeuşi-ar fi îndeplinit cu adevărat obligaţiile faţă de Dumnezeu, nu ar fi ajunsîn situaţia de a plăti tribut unei puteri străine. Răspunsul Său i-a redusla tăcere pe farisei.Saducheii au ales să Îi pună lui Isus o întrebare teologică referitoare laînviere – lucru despre care ei nu credeau că este posibil. „Ce se va întâmpla”, au întrebat ei, „când va fi înviată o femeie care a fost căsătorită demai multe ori? Cu care dintre soţi va trăi în ceruri?”
Răspunsul lui Isus le-a arătat că ei, de fapt, nu cunoşteau Scriptura,deşi se lăudau că sunt oameni învăţaţi. Şi au fost aduşi la tăcere.
Un învăţător al Legii a întrebat care este cea mai mare poruncă, iarIsus i-a răspuns oferindu-i o perspectivă mai largă decât se aşteptase. Ela recunoscut puterea de pătrundere a lui Isus. Acest om sincer a manifestat un spirit cu totul diferit de cel al fariseilor şi saducheilor. Şi a fostapreciat de Isus.
Un gând inspirat: „Cărturarul era aproape de Împărăţia lui Dumnezeu, în sensul că recunoştea că faptele neprihănirii sunt mai plăcuteînaintea lui Dumnezeu decât arderile-de-tot şi jertfele. Dar avea nevoie sărecunoască, de asemenea, caracterul divin al lui Hristos şi, prin credinţaîn El, să primească putere pentru a face faptele neprihănirii. Ritualurilenu erau de nicio valoare, dacă nu erau legate de Hristos prin credinţă vie.Nici Legea morală nu-şi atinge scopul, dacă nu este înţeleasă în legăturaei cu Mântuitorul. Hristos a arătat de repetate ori că Legea Tatălui Săuconţine ceva mai adânc decât nişte porunci aspre. [...] Legea scoate înevidenţă datoria omului şi-i descoperă vinovăţia. El trebuie să caute laHristos atât iertarea, cât şi puterea de a împlini ceea ce cere Legea.”(Hristos, Lumina lumii, pag. 608)
Mesajul zilei: Credinţa nu cere ca toate întrebările să primeascărăspuns, ca toate îndoielile să fie îndepărtate, înainte de a crede.
30 July 2010



Lasa un comentariu