Moartea lui Saul

Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul! (1 Samuel 28,12)

Ultimele zile din viaţa lui Saul sunt cele mai tulburătoare, fi indcă ne arată ce se va întâmpla cu aceia care refuză în mod deschis săasculte sfatul clar al lui Dumnezeu.

Armata filistenilor şi cea a israeliţilor s-au adunat pe câmpia Izreelpentru o bătălie decisivă. În urmă cu câţiva ani, tot în acest loc, Ghedeonîmpreună cu cei trei sute de oameni ai lui îi biruiseră pe madianiţi. Însăspiritul care îl mâna pe Ghedeon era cu totul diferit de spiritul care îlconducea pe Saul; el şi-a dat seama că Dumnezeu l-a părăsit şi „a fostcuprins de frică şi un tremur puternic i-a apucat inima.” (1 Samuel 28,5)

Disperat, Saul a apelat la ajutorul unei spiritiste din En-Dor. El aîncercat să-şi ascundă identitatea, lăsându-se condus de mintea lui tulburată. Deşi nu a fost păcălită, vrăjitoarea a acceptat totuşi să îşi folosească puterea supranaturală în favoarea lui. Cu ajutorul marelui înşelător, ea a făcut să apară un chip asemănător cu cel al lui Samuel. Saul astat de vorbă cu duhul care s-a dat drept Samuel şi care i-a prezis că vamuri a doua zi.

Prin faptul că a consultat spiritul întunericului, Saul s-a distrus pe elînsuşi, mai întâi spiritual şi apoi fizic. Bătălia a mers rău, cei trei fi i ai lui au fost ucişi, iar el a fost rănit. Saul şi-a luat viaţa, aruncându-se în sabia lui şi încheindu-şi astfel viaţa prin înfrângere, ruşine şi disperare.

Un gând inspirat: „În tot cursul purtării sale răzvrătite, Saul a fostlinguşit şi înşelat de Satana. Lucrarea ispititorului este de a da impresiacă păcatul e ceva foarte neînsemnat, de a face cărarea călcării Legii cât maicomodă şi mai atrăgătoare, de a face mintea să fi e oarbă faţă de avertismentele şi ameninţările Domnului. Satana, prin puterea lui amăgitoare,l-a făcut pe Saul să se îndreptăţească atunci când a dispreţuit mustrărileşi avertismentele lui Samuel. Dar acum, când se afla la mare strâmtorare, Satana s-a întors împotriva lui, înfăţişându-i grozăvia păcatului şi lipsaoricărei nădejdi de a mai fi iertat, pentru a-l duce la disperare. Nimic altceva n-ar fi putut să fie mai bine ales pentru a-i nimici curajul sau a-i tulbura mintea şi a-l împinge la disperare şi sinucidere.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 680, 681)

Mesajul zilei: Nimeni nu vrea să aibă o moarte ruşinoasă şi lipsită desperanţă. Voi lua astăzi deciziile care să mă ajute să rămân de partea luiDumnezeu pentru totdeauna?

Lasa un comentariu