Legea şi legămintele

Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzilegământul Meu…, îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. (Exod 19,5.6)

Când Adam şi Eva au păcătuit, Legea nu a fost schimbată, ci a fostinstituit un sistem de remediere a situaţiei, prin aducerea omeniriiînapoi la ascultare. După ce a scris cele Zece Porunci pe piatră,Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să scrie sentinţe şi legi care conţineauîndrumări detaliate pentru copiii lui Israel, nişte foşti sclavi care audovedit că se lasă duşi în rătăcire foarte uşor. Poruncile acestea erau o explicare pe larg a celor Zece Porunci şi ofereau precizări suplimentareastfel încât nimeni să nu păcătuiască.Biblia vorbeşte deseori despre două legăminte: un legământ permanent şi un legământ provizoriu. Loialitatea faţă de Legea lui Dumnezeurămâne condiţia primirii vieţii veşnice. Legământul veşnic, legământulharului, oferă iertare şi har susţinător pentru ascultarea prin credinţa înHristos. Prevederile celuilalt legământ, legământul „vechi”, erau „ascultăşi vei trăi”. Israeliţii s-au angajat să ţină acest legământ, dar l-au încălcatla scurt timp după aceea. Cu toate acestea, cei care regretau cu adevăratputeau să apeleze la „făgăduinţele mai bune” ale legământului harului,care le promitea iertare şi har şi revenirea la armonia cu principiile Legiilui Dumnezeu.

Un gând inspirat: „Deşi acest legământ a fost făcut cu Adam şireînnoit cu Avraam, a putut fi ratificat numai la moartea lui Isus Hristos. El existase în chip de făgăduinţă a lui Dumnezeu de la cea dintâi comunicare făcută cu privire la mântuire; fusese primit prin credinţă; şi, cu toateacestea, când a fost ratificat de Domnul Hristos a fost numit un legământ nou. Legea lui Dumnezeu stătea la baza acestui legământ, care, în principiu, era un acord pentru a-i aduce din nou pe oameni în armonie cuvoinţa divină, aşezându-i într-o poziţie în care puteau asculta de Legealui Dumnezeu.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 370, 371)

Mesajul zilei: Când spunem la fel ca Israel, „Vom face tot ce a zisDomnul!”, încercăm de fapt să trăim sub „vechiul” legământ. Cei caretrăiesc sub „noul” legământ se încred în făgăduinţa lui Dumnezeu că numai El poate să-i ajute să fie ascultători, prin harul iertării şi prin harul puterii.

Lasa un comentariu