Cortul şi serviciile lui
Să-Mi facă un locaş sfânt şi Eu voi locui în mijlocul lor. (Exod 25,8)
Dumnezeu a ales nişte oameni pe care i-a înzestrat cu pricepere şiînţelepciune pentru construirea locaşului sfânt. Dumnezeu Însuşile-a încredinţat planul – un model în miniatură al Sanctuaruluiceresc. Bineînţeles că niciun model pământesc nu putea reda amploareaşi slava Sanctuarului ceresc, dar putea ilustra adevărurile importante alePlanului de Mântuire.
De unde toate materialele acelea scumpe pentru cort? Fiecare omtrebuia să aducă un dar şi Moise trebuia să primească darul „de la oriceom care-l va da cu tragere de inimă” (Exod 25,2). Israeliţii au adus cu atâta bucurie din podoabele lor de aur, din inul subţire şi pieile scumpede animale pe care le aveau, încât Moise a trebuit să le domolească entuziasmul.
Sanctuarul a fost construit în aşa fel încât să poată fi desfăcut şi purtat în toată călătoria israeliţilor până în Ţara Făgăduinţei. El avea douăîncăperi în care se putea intra prin zona deschisă din faţă, care se numeacurte şi care era delimitată de tabără prin perdele scumpe din in. Acesteperdele ajungeau până la jumătatea înălţimii cortului, ca să se poată vedea locul unde Dumnezeu spusese că va „locui”.
Cele două încăperi, Sfânta şi Sfânta Sfintelor, simbolizau cele două marietape ale lucrării de mijlocire realizate de Domnul Hristos în favoarea omenirii, fiecare dintre ele desfăşurându-se într-o anumită perioadă de timp.Sângele lui Hristos, simbolizat de mielul înjunghiat, nu anula păcatul (chiardacă oferea iertare); păcatul rămânea „înregistrat” până la ispăşirea fi nală.Fiecărui element din serviciul de la sanctuar îi corespunde o realitate a lucrurilor pe care ni le-a oferit Dumnezeu spre mântuirea noastră.
Un gând inspirat: „Prin slujbele de la cortul întâlnirii şi de la templulcare i-a luat locul mai târziu, poporul era învăţat zilnic marile adevărurireferitoare la moartea şi slujirea Domnului Hristos, iar, o dată pe an,mintea tuturor era îndreptată spre evenimentele de la încheierea marii controverse dintre Hristos şi Satana – curăţirea finală a universului de păcat şi păcătoşi.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 358)
Mesajul zilei: Noi trăim în timpul Zilei Ispăşirii, spre care arătauserviciile din sanctuarul pământesc. Ar trebui să avem acelşi zel pentruzidirea sanctuarului lui Dumnezeu în inimile noastre, ca israeliţii care au construit sanctuarul pământesc.
30 Ianuarie 2010



Lasa un comentariu