Trei trăsături ale creştinilor
Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu. – 2 Corinteni 3:5
De aceea, noi nu cădem de oboseală… totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. – 2 Corinteni 4:16
Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. – 2 Corinteni 4:18
Apostolul Pavel era fascinat de Hristos. În pasajele acestea găsim trei trăsături ale creştinilor. Prima trăsătură este aceea că ei nu sunt destoinici prin ei înşişi.
Cuvântul „destoinic” înseamnă „care este în măsură să împlinească un scop sau o nevoie”. El este sinonim cu „capabil” sau „competent”. Numai Hristos poate să ne împlinească nevoile cele mai profunde. Orice încercare de a satisface nevoile sufleteşti fără Hristos este sortită eşecului. Plăcerile şi popularitatea nu pot satisface foamea sufletului. Nici prestigiul şi puterea nu o pot satisface. Numai Isus o poate satisface în mod real. De la El vine destoinicia noastră. Noi nu suntem capabili să ne mântuim singuri sau să luptăm singuri cu adversarul nostru. Apostolul afirmă: „Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu” (2 Cor. 3:5). Hristos este sursa puterii şi a încrederii noastre.
A doua trăsătură este aceea că ei nu sunt descurajaţi. Omul nostru din afară trece: suntem loviţi de boală; trecerea timpului lasă urme în trupul nostru; bolile de inimă, cancerul sau diabetul ne distrug corpul. Cu toate acestea, Hristos lucrează în noi. El ne dă curaj şi încredere. El ne mângâie şi ne dă speranţa într-un viitor mai luminos. Noi nu ne descurajăm. Hristos ne insuflă curaj.
A treia trăsătură a creştinilor este aceea că „noi nu ne uităm la lucrurile care se văd”. Noi ne uităm la Hristos. El ne ridică privirea de la ceea ce se petrece în jurul nostru la ceea ce se petrece sus. El ne îndreaptă privirea de la ceea ce este la ceea ce va fi. El ne ridică ochii de la lucrurile efemere la lucrurile eterne.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, avioanele inamice bombardau Londra noapte de noapte. Incendiile mistuiau totul, transformând cartiere întregi în ruine. Un băieţel adăpostit într-o baracă urmărea exploziile de la distanţă. Stătea acolo tremurând şi plângând. Tatăl lui a venit repede la el, l-a întors cu faţa spre el şi i-a spus cu glas ferm: „Faţa la mine! Faţa la mine!”
În noaptea aceea, de fiecare dată când bombele cădeau, băieţelul îşi întorcea faţa către tatăl lui şi se oprea din tremurat; groaza îi dispărea de pe chip.
Isus ne spune astăzi şi în fiecare zi: „Faţa la Mine! Priveşte fix la Mine! Uită-te la Mine! De la Mine vine destoinicia ta. Eu sunt sursa ta de încredere. Odihneşte-te în braţele Mele! Bizuieşte-te pe dragostea Mea! Fii plin de speranţă!”
28 January 2012
